Sunt născut la Fetești, într-o familie bine așezată, cu răbdare pentru copii și multă iubire. Cum s-ar zice, ei au fost barca prin care Dumnezeu m-a tinut în brațe! In mijlocul ei, niciodata nu mi-a lipsit nimic.

In fața casei a fost tot timpul un drum drept! Drept pina la școală, drept pina la terenul de fotbal, drept pină la Constanta, drept și pină la București. In orice directie aș fi luat-o am stiut mereu că „ăsta-i drumul meu!”.

Fotbalul a fost primul care mi-a pus picioarele in miscare. Când eram mic, nu aveam mai mult de patru ani, părintii mi-au pus în brate o minge, cu ochi albaştri. Ca mine. Imi plăcea. Am jucat mult fotbal în școala primară. Eram foarte bun. Moștenire de la tata. Fotbalist și el în echipa de tineret a României.
Eram mic de statură, foarte slab și foarte rapid.
Că să vă faceți o idee, tata mă ducea la școală cu bicicleta, altfel, mă sufla vântul de pe drum, atât eram de uscativ.
Am driblat de mic la propriu orice minge și orice șansă.
Am driblat mai ales în atac. Eram asa de bun, incât însusi Angel Nicolescu a venit sa ma vadă. Angel Nicolescu – mare, mare fotbalist și antrenor român de fotbal care a antrenat echipa natională a României în șapte mandate între anii 1967-1972 și la Campionatul Mondial de Fotbal din 1970.
Sincer vă spun, am și acum acasă, Ziarul Național unde acesta declara într-un interviu că l-a intalnit pe „Maradona din Carpati”, că m-a întâlnit pe mine!
Greu de crezut nu-i așa?
Vă asigur ca este cât se poate de real! Așa au stat lucrurile la vremea aceea, și dacă m-aș fi născut într-un oraș mare ca București, sigur ajungeam un veritabil fotbalist. 
Cred in continuare insă ca nu a fost menirea mea, dar vremurile și nostalgia au rămas frumoase și de neuitat!
Angel Nicolescu
(SPORTescu.ro)
Făcând sport transpiram și răceam constant.

Țin minte și acum, când intr-o dimineață învătătorul m-a ridicat în picioare și m-a pus să citesc. In capul meu citeam “mama are mere”, dar pe gură ieșea “baba are bere”.

Nu vă spun râsete din partea colegilor. Invățătorul era oripilat, eram totuși băiat “de locul I”.
Îmi spunea întruna: Marius, concentrează-te, spune după mine: “Ma-maaa a-re meeee-re!”.
Eu repetam cu babele: „Ba-baa a-reee be-reee”.
Explozie, toată clasa pe jos de râs, din nou! Profesorul parea destul de speriat de situatia hilara, eu pasiv, asteptand calm alt moment sa dau exlicatii.
Într-un final i-am spus aproape strigat: “Sunt înfundat pe baaaas!” ( Pe nas adică. 😅)
Racelile repetate, sunt motivul pentru care au mei au început să bage vitamine în mine.
Atunci nu se numea „imunizare”, era ceva gen „lasă să crească băiatul mare!” 😊.
Și am crescut, am crescut… pină azi tot crescut sunt!
Mda …

Muzica este insa, marea aventură! In gimnaziu deja aveam alte gânduri, începuse să-mi placă: o voce buna, o piesa tare, un ritm dansant, ascultam lipit de radio orice frecventa straina, iugoslavi, bulgari, rusi, nemti …improvizam antene si „sateliti” de ma stiau toti colegii si profesorii, ii disperam pe ai mei. Tot atunci au inceput obsesiile pe aparatura.

Și ma-nclin in fata parintilor mei, în materie de muzică tot ce am vrut, am primit.
Când restul colegilor își cumpărau teniși sport cool, eu visam la un Kashtan. Un magnetofon rusesc.

 

Pentru ca da, au fost și rușii buni la ceva.

Cu un Khastan si un amplificator AS2020, plus o pereche de boxe bulgaresti, în anii 80, muzica era muzica, iar eu eram sufletul petrecerilor … eram sufletul „ceaiurilor „…” bairamurilor”! 😀

Ce vremuri!…Chiar nu stăteam rău cu muzica, deși creșteam într-o țara comunistă izolată.

Muzica străină intra în țară si in casa mea, pe benzi de magnetofon, sau pe discuri de vinil.

Pe langa pick-up, pe care il avea oricine, lumea mai deținea un casetofon și daca erai „mare” aveai un Kashtan.

Si tot atunci existau pe piață magnetofoane Tesla sau ZK-uri poloneze (identice cu TK-urile nemtesti).

Imi amintesc perfect, parca fost ieri, imaginea magnetofoanelor rusesti Maiak, iar pe super lux și de liga întâi: Rostov!

Sigur va amintiti! Altfel m-as supăra!

Orga de lumini se făcea la „Electronica industrială”.

Becul colorat la Steaua Electrica Fieni.

Lucrurile astea nu se uită niciodată!

Detin inca o colectie impresionanta acasa si in depozitele firmei MIX MUSIC EVO. Pe care am urcat-o de atatea ori cu mandrie pe retelele de socializare si in paginile personale. Daca as avea timp si m-as organiza un pic, as reusi sigur sa deschid un muzeu retro.

Asadar eram inca copil, cand incet, incet am început sa mă învârt intr-o lume cu totul nouă. Si pentru ca amintirile mele sunt atat vii, le voi depana mereu aici pe BLOG.

Apropos de ruși, conceptul „Discoteka” tot al lor este. Iar eu sunt primul care l-am adus în România.

La Timișoara în 2019!

Dar despre asta, aici curând…

Al vostru, Dj Conte!